Liga Brașoveană de Tenis
Ediția 3 (Ianuarie - Mai 2026)

Regulamentul competiției

1. Participare voluntară și limitarea răspunderii

Competiția este organizată în mod voluntar, fără scop comercial și fără obținerea vreunui profit de către organizatori. Participarea la turneu este opțională și se face pe propria răspundere a fiecărui participant.

Organizatorii nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventuale accidentări, probleme medicale, pierderi materiale, daune sau alte incidente survenite înainte, în timpul sau după desfășurarea competiției. De asemenea, organizatorii nu răspund pentru bunurile personale ale participanților.

2. Taxa de înscriere și utilizarea fondurilor

Taxa de înscriere este de 200 lei / participant. Suma colectată va fi utilizată exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor competiției:

  • achiziționarea mingilor de joc
  • premiile competiției
  • organizarea unei întâlniri la finalul competiției pentru decernarea premiilor

Competiția se desfășoară fără scop lucrativ, iar organizatorii nu obțin niciun beneficiu financiar din taxele de înscriere.

3. Perioada și calendarul etapelor

Competiția se va desfășura pe parcursul a 8 etape, fiecare etapă având o durată standard de două săptămâni calendaristice. Competiția începe luni, 12 ianuarie 2026 și se încheie duminică, 3 mai 2026, conform calendarului competițional stabilit de organizatori.

Fiecare etapă include o săptămână tampon destinată recuperării meciurilor restante. Utilizarea săptămânii tampon nu poate depăși data finală a competiției (3 mai 2026).

Calendarul etapelor:

  • Etapa 1: 12 ianuarie – 25 ianuarie 2026
  • Etapa 2: 26 ianuarie – 8 februarie 2026
  • Etapa 3: 9 februarie – 22 februarie 2026
  • Etapa 4: 23 februarie – 8 martie 2026
  • Etapa 5: 9 martie – 22 martie 2026
  • Etapa 6: 23 martie – 5 aprilie 2026
  • Etapa 7: 6 aprilie – 19 aprilie 2026
  • Etapa 8: 20 aprilie – 3 mai 2026

4. Structura ligilor și sistemul de desfășurare

Competiția este organizată în trei ligi, în funcție de nivelul participanților: Liga 1, Liga 2 și Liga 3.

Liga 1 și Liga 2:

  • Fiecare ligă va fi împărțită în 3 serii a câte 6 jucători.
  • După meciurile din grupe, primii doi jucători din fiecare serie se califică în play-off, împreună cu cele mai bune două locuri 3.
  • În play-off se vor disputa: sferturi de finală, semifinale, finala mare (pentru campion și vicecampion) și finala mică (pentru locurile 3 și 4).

Liga 3:

  • Liga 3 va fi formată din 8 jucători.

Competiția se va încheia după ce fiecare jucător joacă cu fiecare, iar clasamentul final se va stabili pe baza rezultatelor directe, fără play-off.

5. Ordinea și programarea meciurilor

Ordinea meciurilor se va stabili aleatoriu, prin tragere la sorți.

În fiecare ligă, vor exista capi de serie, stabiliți pe baza rezultatelor anterioare și repartizați între serii.

Programul complet al etapelor va fi afișat de la începutul competiției.

Fiecare pereche de jucători are obligația de a stabili de comun acord ziua și ora meciului și de a disputa meciul în intervalul de două săptămâni al etapei.

Meciurile se pot desfășura la orice bază din Brașov, cu acordul ambilor jucători. Organizatorii vor încerca să obțină tarife preferențiale și vor comunica detaliile ulterior.

Plata meciurilor se va face de fiecare jucător la baza unde se desfășoară meciul, similar cu sistemul competițiilor sportive.

6. Sistemul de joc și punctaj

Meciurile se desfășoară în sistem 2/3 seturi, similar Sportya.

La egalitate 1-1 la seturi, departajarea se face prin maxi tiebreak până la 10 puncte.

Punctaj în clasament:

  • Victorie 2-0 la seturi: 3 puncte
  • Victorie 2-1 la seturi: 2 puncte
  • Victoria prin abandonul adversarului: 2 puncte sau 1 punct în cazul în care adversarul a luat primul set
  • Victoria prin neprezentarea adversarului: 3 puncte
  • Înfrângere 1-2 la seturi: 1 punct
  • Abandon după câștigarea primului set: 1 punct
  • Înfrângere 0-2 la seturi: 0 puncte
  • Abandon înainte de încheierea primului set: 0 puncte
  • Neprezentare: 0 puncte

7. Amanarea meciurilor și WO

Meciurile nejucate în perioada etapei pot fi reprogramate în maxim 1 săptămână sau jucate în avans.

Dacă un meci nu se joacă în perioada standard, responsabilul seriei îl va programa în săptămâna tampon.

Dacă meciul nu se joacă nici în săptămâna tampon, jucătorul care nu respectă programarea va fi notat cu WO (0 puncte), iar adversarul va primi victorie și 3 puncte.

Jucătorul care nu se prezintă și nu anunță cu măcar 24 de ore înainte va plăti rezervarea întreagă.

Scopul este ca toate meciurile să fie jucate, fără penalizarea excesivă a jucătorilor.

În cazul în care un jucător se retrage, organizatorii vor încerca fie înlocuirea acestuia, fie anularea rezultatelor obținute de jucător.

Pentru cazul în care o partidă a fost disputată dar neincheiată sau a fost anulată de baza sportivă (vreme nepotrivită, eroare de programare făcută de baza sportivă sau organizatori, etc.), jucătorii au timp 7 zile să-și dispute meciul, începând cu ziua următoare programării inițiale. Aceasta regulă se aplică doar dacă meciul inițial a fost programat în perioada validă.

8. Promovare, retrogradare, departajare și clasament

Promovare directă: câștigătorii Ligii 2 și Ligii 3 promovează în liga superioară.

Retrogradare directă: ultimul loc din Liga 1 și Liga 2 retrogradează în liga inferioară.

Baraj: finalista Ligii 2 va juca baraj cu penultimul loc al Ligii 1; locul 2 din Liga 3 va juca baraj cu penultimul loc al Ligii 2. Câștigătorii barajelor se califică în liga superioară, învinșii rămân sau retrogradează.

Departajarea jucătorilor: egalitate de puncte se rezolvă succesiv după set averaj, game averaj și alte criterii stabilite de organizatori.

Clasament: clasamentul final și punctele înregistrate în meciuri vor fi publicate pe site-ul oficial www.echiparacheta.ro.